2012 pitit dupa usa

Deocamdata sta pitit, baga capul sa vada daca mai e mult pana ii vine randul, e cam timid, pare chiar natang cum sta asa ... Dar nu mai e mult si va fi in elementul lui, calare pe situatie, cu toti boii la caruta. Atunci sa-l vad!
 Se anunta un an greu. Sa-l escaladati cu bine!

"Ce mai faci?", altfel

Intotdeauna intrebam sau suntem intrebati "ce mai faci?" si raspundem sau primim raspuns: "bine", raspuns care de fapt nu spune nimic. Se cheama ca am conversat, tinem legatura, ne pasa unul de altul.
Poate ar fi cazul sa schimbam ceva, ce-ar fi sa intrebam, "ce nu mai faci?". Poate scapam de raspunsuri de genul: "bine", "fain, thanks!" "ca va!", "mieux!"...
In fond intrebarea "ce mai faci?" nu e un salut, cel putin pe meleagurile noastre.
Voi, miercurosi fara cuvinte, ce nu mai faceti?
De Carmen stiu, se plimba prin Dumbrava si face poze frumoase.
Am ales pentru astazi o fotografie facuta in Sibiu cu ceva ani in urma.

"totul e iluminare"

Mondialul

Traim intr-o lume plina de personaje mondene, de fapt asa-zis mondene, caci, mondenitatea presupune cu totul alte coordonate decat cele in care se incadreaza respectivele personaje. Sa faci o lista cu personajele mondene poate fi un lucru mai dificil decat a face una cu personaje mondiale.
Ce-mi veni acum cu listele? Pai ma gandeam asa: daca as face o lista cu personaje mondiale, as pune in capul listei pe Mos Craciun.
La multi ani!

Ananas si ciocolata chinezeasca

Februarie '89.
Copilul se juca pe covor.
- Uite mama, am facut o gradina cu pomi, totul automat. Apesi pe buton si pomii fac ciocolata chinezeasca si ananas adevarat.
Dupa o serie de apasari, taraituri si bocaneli, se intampla: pomii faceau ananas si ciocolata chinezeasca.
Deodata zgomotele au incetat si copilul a devenit serios.
- Mama, eu cred ca ananasul e asa bun fiindca nu se gaseste!

Decembrie 2011
Magazinele sunt pline de ananas si ciocolata.
Unii copii mananca des, altii isi imagineaza ca au o gradina cu pomi care fac de toate; acum isi pot imagina mult mai multe feluri de ciocolata...

Mai e putin...

...si ninge. Simt asta.
Ei?

Miercurea fara cuvinte - purcelul cu buline

Prietenul cel mai bun al omului e cel care ii da mancare... Oare?
Porcul Cel din fotografie nu e deosebit doar fiindca are buline ci si fiindca e unul foarte, foarte norocos.

In afara de firescul noroc porcesc are norocul ca va muri de batranete, caci, e foarte iubit. Cel care il are in grija nu ar putea niciodata sa-si manance prietenul...
Alti prieteni ai omului, aici.

Prepelita pentru Leo (postare personalizata)

In prim plan e una din cele sapte prepelite - lot experimental.
Le-am studiat circa o luna (posibil sa ma fi studiat ele pe mine).
Concluzii: blande, mai inteligente decat par, linistite, scot sunete placute, cocoselul e mai mare, mai deschis la culoare si cu o privire cercetatoare.
Le-am pozat si le-am mancat.
Sper sa treci pe aici, Leo.

Din cand in cand campurile ard

Colt de suflet serbad

Unde se duc visele neimplinite, cand se duc? Nu cumva intr-un colt al sufletului de unde au venit?
Intra, zavorasc poarta dupa ele, trag jaluzelele si se pun pe sapat.
Nu intotdeauna viata se termina cu moartea. Uneori se termina cand renunti sa visezi.

Copil cu minte

 - Mama, de ce nu am gasit niciodata in ghete o nuielusa?
- Probabil pentru ca Mos Nicolae crede ca esti un copil cuminte.
- Si,... sunt? - intreba copilul cu un glas in care se putea deslusi o oarecare teama de raspuns ( stia el ce stia!).
Dupa o scurta ezitare, mama raspunse cu siguranta:
- Esti un copil cu minte!
De aceeasi parere trebuie ca era si Mosul de vreme ce an de an il trecea pe lista copiilor cuminti si ii aducea dulciuri si jucarii.

Tot despre copii cu minti, aici.

Desert cu fructe

Se culeg vara.
Se pun la congelator vara.
Se consuma iarna.

Sau:
- se pun la fiert cu zahar si apoi se strivesc intr-o sita ca sa scapi de seminte, (vara).
Se obtine un gel care pastrat in borcan se poate folosi la prajituri si torturi, (iarna).
In afara de gustul dulce-acrisor care face desertul deosebit, gelul respectiv da culoare fabuloasa dulciurilor mai ales folosindu-se langa alb (glazura, frisca).

Sau:
- se coc vara
- se fotografiaza, vara.
- se pun pe blog, iarna
- se pune link-ul la Carmen, iarna.

Somnul ne face egali

Somnul ne fura oricata rezistenta i-am opune sau oricat am fi de insomniaci.  N-avem incotro, pana la urma ajungem in lumea somnului, cea mai buna dintre lumi. Adormim si abandonam tot, nu mai avem nimic de cantarit sau demonstrat, nu mai suntem sensibili, mai sensibili, nu ne mai poate face nimeni sa suferim.
Somnul ne face egali. Ca moartea.

 Cu ceva ani in urma, cand am ascultat-o cantand la Eurovizion pe Malina Olinescu, ochii mi s-au umezit.
Vocea ei parca iesea din cea mai fina coarda de vioara.
Regret enorm ca a amutit pentru totdeauna.

Cuiva care se crede geniu

Nu esti un geniu, nu-i un pacat.
Nas la purtare aveai de luat
Si ti l-ai luat, nefondat:
Nu-i decat un nas infundat.

alte epigrame (incercari)

Doua ganduri mititele si inca unul in paranteza

Duminicile pufaie, zilele lucratoare gâfâie.


Duminicile dorm precum copii, zilele lucratoare dorm ca adultii.


(In zile lucratoare sunt Micul Print, duminica sunt Mititelul Print)

Tocaiala de pe tavan

Pe vecinii de deasupra ii cunosc fara sa fi vorbit vreodata cu ei sau cu altcineva, despre ei.
Vecina se trezeste la 5 dimineata si face pasi marunti si desi prin toata casa: toc-toc-toc-toc; din cand in cand, tocaiturile se opresc si se aude zgomot de ligheane trantite sau oale desconsiderate; asadar vecina e o femeie maruntica si harnica.
Pe la 6, tocaiturile dese si ascutite se imbina cu tocaiturile mai rare si mai apasate ale vecinului.
Vecinul iubeste sa manance snitele dimineata. Vecina bate snitele si in timpul asta vecinul bate cuie sau face gauri in pereti cu bormasina. Dupa ce iau masa, vecinii fie muta mobila fie fac anumite munci neidentificabile dupa bufnituri, trosnituri sau scartaituri.
Uneori, rar,  nu se mai aude nimic din apartamentul vecinilor de sus.
Linistea nu dureaza mult. Ala micu se prinde ca e singur acasa si de fericire se da de-a dura pe podea. Sau poate vrea sa se faca fotbalist si exerseaza cu mingea.

Forme perfecte in golful Kotor

Astazi, nu stiu de ce, as fi postat o poza de vara, cu palmieri, mare... 
Cautarea m-a dus la fotografia de mai jos, cu vapor (fara palmieri).
M-a retinut mult aceasta fotografie, m-am adancit cu totul in ea si mi-am amintit momentul cand am facut-o. Are atatea forme, straturi, e ca o poveste perfecta. (Am semnat-o transparent ca sa n-o stric).
Sper sa va placa. 

 fotografie din golful Kotor - Muntenegru

Micul Print fata cu Micul Trianon din Floresti de Prahova - o comoara ce ar trebui dezgropata

"O mai fi fabrica aia de anvelope?" E o intrebare pe care mi-am pus-o ori de cate ori m-am aflat in apropiere de Floresti, despre care stiam doar atat, ca are o fabrica de anvelope.
Tam-nisam, m-am dus dupa raspuns.

Deviez din drumul national. Monstrul cenusiu se zareste undeva in departare. Pare intreg dar nu-mi dau seama daca mai e viu. Trebuia sa fumege gros si negru, cred. Am deviat degeaba, tot n-am un raspuns. Nu-i nimic, vad ce-i pe aici.

Floresti. Localitate mai anosta n-am vazut de mult. Inaintez pe soseaua marginita de case saracacioase, apoi dau de niste blocuri jalnice ca dintr-o colonie parasita. "Te pomenesti ca sunt locuite...". Incerc sa vad o lumina la vreo fereastra. Nu vad, inca e lumina afara. Dar nu pentru mult timp, mai merg mult? Mai ales ca nu gasesc raspunsuri... In schimb fac rost de alte intrebari. Cum or trai oamenii aici? Ce muncesc? Ce mananca? Nu vad magazine... A, uite unul.

Inaintez. Pe o parte a soselei apare un zid. Pare vechi dar nu istoric. E gaurit din loc in loc. Astept sa se termine. Gluma se ingroasa, soseaua duce pe langa zid mult si bine. Ceva de dincolo de zid imi atrage atentia. Vad din mers o minunatie. Doamne, ce e aici?  Opresc. Ma uit peste zid. Ceea ce vad ma face praf. M-am teleportat in Franta fara sa stiu? Nu, acela nu e in asemenea hal! Chiar si asa, in paragina, cladirea ma impresioneaza puternic. Impune. Emana o tarie  anume. In stanga palatului e un turn peste care asfintitul isi toarna culorile blande. Nu gasesc o poarta iar gaurile le-am lasat prea in urma. Noroc ca zaresc peste zid! Se insereaza. Sper sa iasa o poza frumoasa. O sa vin odata sa caut poarta sa vad mai de-aproape aceasta capodopera de arhitectura...

Pe marginea drumului niste oameni fac autostopul. De obicei nu opresc dar acum am un interes. Ii duc o bucata de drum si aflu: fabrica functioneaza, a luat-o Michelin, (ce bine!); cladirea e Micul Trianon si e construit datorita lui Grigore Cantacuzino; in timpul liber localnicii fac gratare in curtea palatului.

Cred ca francezii aia de la Michelin s-ar oftica daca Romania ar avea o bucatica de Versailles!... Cum ar mai fi Floresti un loc prapadit cu forta de munca ieftina? Mai bine o tai mai repede de aici pana nu se ia saracia dupa mine!

 

(Am gasit in Formula-As un articol generos despre Micul Trianon de la Floresti; merita citit, apasa aici).
Am amintit pe blog si despre alt palat al lui Cantacuzin-Nababul, aici.

Apus de soare pe camp

Icoane. De ce iubesc Romania

- No, dati-va dupa masa!, spunea bunicul.
Si ne dadeam. Pe locurile de langa bunic, unul in dreapta altul in stanga, era bataie, fireste.
Apoi se ridica in picioare bunicul si impreuna mainile.
- Tatal nost care esti in ceriu...
Saream in picioare si noi, copiii, impreunam mainile si ne faceam rugaciunea.
Apoi mancam dar nu-l scapam o clipa din ochi pe bunicul gata sa inhat vorbele lui de duh. Mereu scornea ceva bunicul si eu atat asteptam!
Bunica luptandu-se cu aburii mesteca in oalele ei minunate, nebagata in seama.

- No, acum sa te gaţi sa merem la beserică, spunea bunicul, bunicii, imbracandu-se el insusi.
Isi punea camese alba, pregatita din timp de bunica, apretata si calcata cu tiglazaul pana statea tapana, costum negru si palarie neagra, toate aduse rand pe rand de bunica care le stia rostul.
Bunica, muncita si obosita de peste saptamana se aseza pe lavita si incepea sa-si ia hainele bune, o fusta neagra din catifea groasa, si un caput de asemenea de catifea neagra. Isi punea bunica pe cap un chistinau de panza neagra, si peste el alt chistinau mai mare si mai frumos, cu ciucuri. Cand venea de la biserica il punea la locul lui intr-un cufar misterios cu sertare care se trageau greu. Era catifelat chistinaul bunicii.

update 15.03.2016 - chistinau de janilie - asa se cheama chistinaul pe care il purta peste cel de panza;
cufarul misterios se cheama coastan, nu as fi crezut atunci cand trageam de sertarele grele ca o sa uit... bine ca nu de tot! Asa ca am completat lista cu cuvinte dragi.